Atât România cât și Albania sunt state semnatare ale Convenției de la Haga privind suprimarea cerinței de supralegalizare a actelor oficiale străine, prin urmare actele emise de autoritățile din România, pentru a fi recunoscute și deci a produce efecte în Albania, trebuie să fie supuse procedurii de certificare cu Apostila de la Haga, dacă altceva nu este prevăzut printr-un acord bilateral sau un alt tratat.
Apostila
este eliberată de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în țara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul altui stat semnatar al Convenției. Scopul eliberării apostilei este autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice.
Centrul de Vize și Legalizări T&B International vă oferă consultanță
GRATUITĂ privind procedurile de recunoastere a actelor oficiale în Albania și servicii specializate de vizare la autoritățile competente, de obținere a apostilei și de traducere pentru actele care urmează să fie folosite în Albania. Misiunea noastră este de a oferi o experiență transparentă și de a economisi timp pentru clienții noștri, scutindu-i de procese complexe de cele mai multe ori puțin înțelese, contribuind în acest fel la eficientizarea birocrației.
Pentru serviciile de traduceri, accesați pagina dedicată pentru Traduceri Albaneză iar pentru vizare și apostilare a actelor oficiale vă rugăm să consultați secțiunea Apostilări documente pentru Albania .