Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită în scop turistic au nevoie de viză!
Important
Viza Electronică de turism se eliberează cetățenilor străini care intenționează să viziteze Arabia Saudită pentru turism sau pelerinajul de la Mecca - Umrah (cu excepția sezonului Hajj).
Se eliberează pentru intrări multiple și permite o ședere de până la 90 de zile. Perioada de valabilitate a vizei este de până la 12 luni de zile și începe de la data eliberării vizei electronice (specificată în document). Puteți intra în Arabia Saudită la orice dată în acestă perioadă de valabilitate.
Vă rugăm să aplicați pentru viză din timp însă nu cu mai puțin de 5 zile lucrătoare înainte de data planificată de intrare în Arabia Saudită și nici mai devreme de 30 de zile.
Împreună cu viza, se eliberează și o asigurare obligatorie, emisă de o companie autorizată și certificată de Regatul Arabiei Saudite. Această asigurare acoperă doar cazurile de urgență. Costul acesteia este de 181 SAR (aproximativ 48 EUR) și este inclus în taxa de eliberare a vizei electronice.
Pașaportul trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni cu 2 pagini libere pentru aplicarea ștampilelor de către ofițerii de frontieră.
O copie printată a vizei electronice primite pe e-mail.
ATENȚIE! La punctul de control de la intrarea în Arabia Saudită pot fi solicitate adițional:
Dovada rezervării biletelor de avion (sau alt mijloc de transport) pentru ieșirea din Arabia Saudită.Dacă nu v-ați rezervat biletul de avion, puteți consulta ofertele disponibile pentru rutele către Arabia Saudită aici.
Rezervările la hotel sau similar.Dacă încă nu v-ați rezervat hotelul, vă oferim posibilitatea de a găsi cele mai bune oferte pentru Arabia Saudită.
Pentru o călătorie în siguranță și pentru evitarea costurilor medicale foarte ridicate în cazul unui eveniment medical neplăcut pe timpul șederii, vă recomandăm insistent să încheiați o asigurare medicală de călătorie. Cea emisă la eliberarea vizei acoperă DOAR cazurile de urgență.
Puteți obține aici asigurarea medicală pentru Arabia Saudită.
Vă rugăm să luați în considerare faptul că, dacă veți fi însoțit de minori, trebuie depusă o cerere individuală de viză electronică pentru fiecare copil. Toți minorii care îi însoțesc pe părinți trebuie să aibă o viză electronică individuală.
În cazul în care minorul nu călătorește cu ambii părinți sau cu nici unul dintre aceștia, la punctul de control de la frontieră trebuie prezentată o procură notarială cu acordul privind călătoria minorului cu unul dintre părinți sau cu o terță persoană.
Reglementărilor vamale de bază:
Sumele de peste 15000 USD (sau echivalentul în altă monedă sau în bijuterii) trebuie declarate la intrarea pe teritoriul saudit.
Este interzis importul în Arabia Saudită de carne și produse din carne de porc sau alcool sub orice formă (inclusiv pentru consum personal). Sancțiunile pentru deținerea sau comercializarea alcoolului au ca rezultat condamnări la închisoare.
De asemenea, este interzisă introducerea de materiale explozibile, muniție, droguri. Atenție! Conform legislației locale, se aplică pedeapsa capitală pentru traficul de droguri.
Persoanele care călătoresc cu medicamente pentru tratarea diverselor afecțiuni trebuie să dețină o prescripție medicală. Se acceptă introducerea de medicamente strict pentru uz personal.
Este interzisă introducerea/posesia de materiale pornografice (inclusiv materiale care ilustrează persoane îmbracate sumar).
Practica publică a oricărei forme de religie, alta decât Islamul, este ilegală (inclusiv intenția de a converti alte persoane). Cu toate acestea, autoritățile saudite acceptă și respectă practica privată a altor religii decât Islamul. Prin urmare, este permisă introducerea unei Biblii (sau similar, în funcție de religia practicată) atâta timp cât este pentru uz personal. Importul unor cantități mai mari poate duce la sancțiuni din partea autorităților.
Recomandări de conduită:
Arabia Saudită este o țară musulmană în care legea islamică este aplicată. Prin urmare, pe perioada șederii trebuie să fiți conștienți în orice moment ca acțiunile dvs. să nu lezeze în vreun fel tradițiile, obiceiurile și legile locale, mai ales în timpul Lunii Sfinte a Ramadanului. Este interzis fumatul, consumarea alimentelor și lichidelor în public în timpul orelor de lumină în timpul acestei luni. În aceasta perioadă, cetățenii străini pot realiza aceste activități în spații private (locuința personală, hoteluri, spații special amenajate pentru lucrătorii străini etc.). Vă rugăm să respectați și să manifestați înțelegere fața de aceste reguli.
Contrar a ceea ce se crede, femeile de naționalitate străină și de religie non-musulmană nu au obligația purtării articolelor vestimentare specifice (acoperirea capului etc.). Totuși, va trebui să adoptați o ținută decentă în public, evitând astfel lezarea sensibilităților locale (haine care să nu fie mulate și care să vă acopere pieptul, mâinile și picioarele). Se recomandă utilizarea unui voal/eșarfă pentru acoperirea zonei pieptului. Pe de altă parte, bărbații nu ar trebui să poarte pantaloni scurți în public.
Evitați locurile în care prezența cetățenilor occidentali este neobișnuită (adunări locale, aglomerări religioase din proximitatea moscheilor etc.) și nu vă implicați în dispute. În cazul unei neînțelegeri/dispute în urma căreia simțiți că siguranța v-ar putea fi pusă în pericol, vă rugăm insistent să nu acționați pe cont propriu și să apelați la autoritățile saudite (numere de urgență: 955 poliție sau 999 circulație).
Fotografierea clădirilor guvernamentale, a facilităților militare și a palatelor regale este interzisă. De asemenea, vă rugăm să evitați fotografierea locurilor publice unde sunt prezente femei și copii (deși fotografierea nu este interzisă prin lege, există o anumită sensibilitate în acest sens).
Gesturile afective de orice tip nu sunt permise în public. De asemenea, relațiile sexuale extramaritale, inclusiv adulterul sunt ilegale. Totodată, persoanele aparținând comunității LGBT trebuie să țină cont că relațiile între persoanele de același sex sunt ilegale și pot fi supuse unor sancțiuni severe. Vă rugăm să nu vă angajați în acest tip de relații și să nu faceți referiri în niciun context la orientarea dvs. sexuală pe perioada șederii pe teritoriul saudit.
Alte reguli generale și de siguranță:
Cetățenii străini care doresc să conducă autovehicule în Arabia Saudită trebuie să obțină permisul local de conducere. Sitemul de circulație auto este similar celui european, starea drumurilor și infrastructurii fiind foarte bună. Limita de viteză este de 120 Km/h pentru autostrăzi și 70Km/h în localități. Parcarea se face doar în locurile special amenajate iar folosirea centurii de siguranță este obligatorie. Vă rugăm să manifestați o atenție deosebită pe durata conducerii autovehiculelor în Arabia Saudita, în condițiile existenței unui nivel ridicat al numărului de accidente. În cazul unui accident contactați imediat autoritățile de circulație la numărul de telefon 999. Nou! Începând cu 24 iunie 2018 persoanele de sex feminin pot obține în mod legal permisul de a conduce autovehicule. Pentru detalii contactați autoritățile locale competente.
Pentru o călătorie în siguranță și pentru evitarea costurilor medicale foarte ridicate în cazul unui eveniment medical neplăcut pe timpul șederii, vă recomandăm insistent să încheiați o asigurare medicală de călătorie și să urmăriți
recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Dacă aveți nevoie de asistență medicală de urgență în timpul călătoriei, apelați 997 și cereți o ambulanță. Trebuie să contactați imediat compania de asigurări, în cazul în care sunteți transportat la o unitate medicală pentru tratament.
Recomandăm tuturor cetățenilor străini care se deplasează în Arabia Saudită să urmărească recomandările de călătorie ale autorităților locale și ale statelor Uniunii Europene care pot fi consultate accesând motorul
Travel Advice. Urmare a situației de securitate la frontiera dintre Arabia Saudită şi Yemen, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să părasească imediat zonele aflate la mai puțin de 10 km de frontieră. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în zone aflate între 10 și 80 km faţă de frontiera cu Yemenul să evite prezența sau călătoriile care nu sunt absolut necesare și să se informeze permanent cu privire la situația de securitate din zonă.
În cazul în care întâmpinați o situație de urgență pe parcursul călătoriei dumneavoastă, contactați imediat Ambasada sau Consulatul țării dvs. din Regatul Arabiei Saudite, care vă poate oferi asistența consulară de specialitate. În situația în care țara dvs. nu este reprezentată în Arabia Saudită adresați-vă Misiunii Diplomatice sau Consulare a țării dvs. în a cărei jurisdictie se înscrie Arabia Saudită.
Cetățenii români, în caz de necesitate, se pot adresa Ambasadei României în Regatul Arabiei Saudite, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a României în această țară. Există de asemenea un Consulat Onorific ale României la Jeddah care vă pot sprijini prin contactul cu autoritățile locale, însă care nu poate emite documente de identitate românești sau realiza formalități consulare. Responsabilă de eliberarea de documente oficiale românești și de acordarea de asistență consulară pe teritoriul Arabiei Saudite este doar Ambasada României la Riad (Riyadh).
În atenția cetățenilor Uniunii Europene!
Vă informăm că orice cetățean al Uniunii Europene aflat într-o țară din afara Uniunii în care propriul său stat nu este reprezentat are dreptul la protecție din partea autorităților diplomatice sau consulare ale oricărei alte țări din Uniune. Prin urmare, în cazul în care propriul dvs. stat nu are o misiune diplomatică sau consulară rezidentă în Arabia Saudită, aveți dreptul la protecție din partea autorităților diplomatice sau consulare ale oricărei alte țări membre a UE care dispune de o misiune rezidentă în Arabia Saudită, în aceleași condiții ca și resortisanții țării respective. Pentru lista țarilor UE cărora vă puteți adresa în Arabia Saudită utilizați motorul de căutare din secțiunea -
Protecția Cetățenilor Uniunii Europene în Străinătate disponibil în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Numere de Urgentă în Arabia Saudită: 955 POLIȚIE; 997 SALVARE; 998 POMPIERI; 999 CIRCULAȚIE.
Pe perioada șederii în Arabia Saudită vă rugăm să urmăriți recomandările emise de Departamentul de Aparare Civilă al Arabiei Saudite (General Directorate of Civil Defence). De asemenea, vă informăm că știrile locale pot fi urmărite în cele două publicații în limba engleză: Arab News și Saudi Gazette.
Acte necesare - e-Visa turism Arabia Saudită
O copie scanată a pașaportului (pagina cu datele de identificare). Pașaportul trebuie să fie valabil minim 6 luni. Puteți încărca în aplicație fie o copie scanată fie o poză electronică de bună calitate.
O fotografie electronică de tip pașaport. Vă rugăm să verificați instrucțiunile.
Atât România cât și Arabia Saudită sunt state semnatare ale Convenției de la Haga privind suprimarea cerinței de supralegalizare a actelor oficiale străine, prin urmare actele emise de autoritățile din România, pentru a fi recunoscute și deci a produce efecte în Arabia Saudită, trebuie să fie supuse procedurii de certificare cu Apostila de la Haga, dacă altceva nu este prevăzut printr-un acord bilateral sau un alt tratat.
Apostila
este eliberată de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în țara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul altui stat semnatar al Convenției. Scopul eliberării apostilei este autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice.
Centrul de Vize și Legalizări T&B International vă oferă consultanță
GRATUITĂ privind procedurile de recunoastere a actelor oficiale în Arabia Saudită și servicii specializate de vizare la autoritățile competente, de obținere a apostilei și de traducere pentru actele care urmează să fie folosite în Arabia Saudită. Misiunea noastră este de a oferi o experiență transparentă și de a economisi timp pentru clienții noștri, scutindu-i de procese complexe de cele mai multe ori puțin înțelese, contribuind în acest fel la eficientizarea birocrației.
Taxe de viză și timp de procesare pentru viză Arabia Saudită
Tipul Vizei1
Validitate2
Timp de procesare3
Taxe consulare4
Taxă de procesare4
Intrare multiplă
1 an de zile
Normal 3-4 zile lucrătoare
142 EUR
69 EUR
1NUMĂR DE INTRĂRI
Se face referire la numărul de intrări pe care le puteți folosi.
2VALABILITATEA VIZEI
Viza electronică este valabilă 1 an de zile de la data emiterii (puteți să intrați în Arabia Saudită oricând în această perioadă). Perioada de ședere se referă la numărul total de zile permise în Arabia Saudită (90 de zile).
3TIMP DE PROCESARE
Calcularea timpului începe cu următoarea zi lucrătoare din momentul primirii confirmării plății, urmând ca viza să fie eliberată în mod obișnuit după 3 zile lucrătoare.
4TAXE CONSULARE ȘI TAXE DE PROCESARE
Taxa de procesare nu trebuie confundată cu taxa consulară. Taxa consulară de eliberare a vizelor se calculează în conformitate cu rezoluția privind Tariful taxelor consulare stabilit de Guvernul Regatului Arabiei Saudite, aceste taxe nefiind returnabile în caz de refuz de eliberare a vizei. Taxele consulare din tabel includ taxa vizei, iar taxele de procesare sunt taxe de servicii.
Taxele consulare prezentate în tabel reprezintă o aproximare în EUR a taxelor percepute în SAR (Saudi Riyal), BNR neoferind o cotație directă pentru această monedă. Conversia a fost realizată pe baza convertorului https://coinmill.com după cum urmează: 535 BHD = 142 EUR.
În taxa consulară este inclusă și costul eliberării unei asigurări pentru situațiile de urgență. Această asigurare este obligatorie și se emite automat de către o entitate agreată de autoritățile din Arabia Saudită.
5FACTURAREA ȘI PLATA
Taxa consulară este colectată în numele Ambasadei sau entității responsabile cu eliberarea vizei și este scutită de TVA. Taxa de procesare afișată include TVA. Plata taxelor consulare și a taxelor de procesare se va realiza online (cu card de credit/debit) în conformitate cu Termenii și Condițiile Centrului de Vize și Legalizări.
Servicii adiționale pentru viză Arabia Saudită
În cadrul Centrului de Vize și Legalizări T&B International, ne străduim în mod constant să oferim o gamă de servicii de înaltă calitate, îndreptate spre nevoile clienților. Eforturile noastre sunt îndreptate spre simplificarea procesului și reducerea timpilor de obținere a vizelor, prin serviciul Visa Express, prin oferirea posibilității de realizare a fotografiilor conform normelor impuse de către consulate, la care se adaugă serviciul de SMS Alert ca metodă exclusivă de monitorizare a statusului cererii dvs. de solicitare a vizei. Totodată, pentru siguranța și liniștea dvs. pe durata călătoriei, vă punem la dispoziție serviciul de arhivare în format electronic a vizei obținute.
Dacă vreți să beneficiați de prelucrare prioritară alegeți Serviciul Executiv Visa Express. Astfel, un specialist în servicii executive va prelucra cererea dvs. cu maximă prioritate. Prelucrarea cererii dvs. va începe în următoarele 60 de minute* de la confirmarea plății.
Printre beneficiile Servicilui Executiv – Visa Express al Centrului de Vize și Legalizări T&B International se regăsesc:
Echipă exclusivă. O echipă de specialiști este dedicată gestionării cererii dumneavoastră de la început până la sfârșit.
Răspuns rapid la orice întrebare. Un specialist răspunde tuturor întrebărilor dvs. în cel mai rapid și profesionist mod.
Prelucrare prioritară. Atunci când selectați Serviciul Executiv Visa Express, solicitarea dvs. va fi tratată cu prioritate maximă.
Informații și actualizări la timp. Fiți informat cu privire la fiecare etapă a procesului de obținere a vizei dvs. prin notificări primite prin SMS.
Experimentați confortul și securitatea serviciului executiv!
*În următoarele 60 de minute de la lansarea comenzii (în timpul programului de lucru cu publicul) veți primi linku-ul de plată.
Prin serviciul SMS Alert, vă ținem la curent cu întregul proces de obținere a vizei. Vă vom transmite mesaje de confirmare direct pe telefonul mobil, în momentele cheie din timpul procesului de solicitare a vizei. Astfel, veți fi la curent cu toate detaliile legate de viza solicitată.
Centrul de Vize și Legalizări are rolul de a primi, prelucra și transmite spre analiză către Sectiile Consulare ale Ambasadelor actele necesare pentru obținerea vizelor și de a prelua și transmite pașapoartele cu vize și totodată de a oferi consultanță personalizată solicitanților privind tipurile de vize, actele necesare, procedura, termenele de obținere a vizelor etc.
Centrul de Vize și Legalizări nu este implicat în procesul de evaluare, aprobare sau refuzare a cererilor pentru viză și prin urmare nu își asuma răspunderea pentru decizia reprezentanților consulari. Deciziile finale sunt luate doar de către Secția Consulară - Ambasada Arabia Saudită. Rămâne la latitudinea acesteia de a solicita documente suplimentare, de a prelungi termenul de întocmire a vizei sau de a lua oricare alte decizii.
Cele mai bune hoteluri și locuri de cazare în Arabia Saudită
Oferte de zboruri spre Arabia Saudită
Asigurări medicale și de călătorie pentru Arabia Saudită
Visa and Legalisation Center T&B International, is not affiliated with the government of Saudi Arabia and provides expediting services for visa to Saudi Arabia and charges a service fee.
Centrul de vize și legalizări T&B International, nu este afiliat guvernului din Arabia Saudită și oferă servicii de visa handling pentru Arabia Saudită percepând o taxă pentru serviciile prestate.
Viză de afaceri pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru afaceri au nevoie de viză!
Viză de muncă pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru activități laborale au nevoie de viză!
Viză membri de echipaj pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru a desfăsura activități de transport internațional în calitate de membri de echipaj au nevoie de viză!
Viză de studii pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru studii au nevoie de viză!
Viză HAJJ/ UMRAH pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru vizite diverse au nevoie de viză!
Alte Categorii De Vize pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru scopuri specifice sau emigrare au nevoie de viză!
Viză Diplomatică/Oficială pentru Arabia Saudită
Cetățenii din România care călătoresc în Arabia Saudită pentru vizite oficiale au nevoie de viză!